Un buzoian în vârstă de 48 de ani a murit marți, 28 mai, în timpul unei dispute cu alți doi români, în localitatea Vitinia, de la periferia Romei. Bărbatul era originar din comuna buzoiană Gura Teghii și avea o firmă de amenajări interioare în Italia.

Victima, Cristian Popescu, se afla la volanul unei dube când, în jurul orei 18:00, s-a oprit la o benzinărie de pe Via Ostiense. Martorii au declarat că șoferul român a intrat în barul din apropiere, dar că acesta era deja sub influența băuturilor alcoolice, scrie Roma Today.
Aici s-a întâlnit cu alți doi români, care i-ar fi luat cheile de la camionetă, sub pretextul că este băut și nu trebuie să conducă în aceste condiții. Fiind împins de cei doi, Cristian s-a lovit cu capul de asfalt și a murit. Bărbatul a murit din cauza rănilor grave din zona capului, suferite după ce a lovit violent marginea trotuarului. Crezându-l încă în viață, cei doi l-au pus în camionetă, au chemat salvarea și apoi au plecat de la locul faptei. Când au venit medicii, românul din camionetă era decedat.
La fața locului au intervenit agenții de poliție care au ascultat martorii și au luat declarații de la alți români prezenți. Cei doi agresori au fost identificați și sunt acuzați de omor.
Cristian Popescu era din satul Păltiniș, comuna buzoiană Gura Teghii, și lucra în Italia de aproximativ 18 ani. Deținea o firmă de amenajări interioare cu aproximativ 20 de angajați. A lăsat în urma sa o fiică, Vanessa, și pe mama sa la Gura Teghii.
Articolul precedentPieton accidentat grav, pe Bulevardul Unirii
Articolul următorClub de Liga Florilor, căutăm antrenor