Reprezentanți ai Consiliului Județean și ai Poliției au efectuat cotroale la operatorii de transport persoane

Surpriza, pentru soferii curselor judetene de transport persoane, dupa un control inopinat al Consiliului Judetean Buzau. Azi dimineata,  angajatii Biroului de Transport si cei ai Serviciului Rutier din cadrul IPJ Buzau au efectuat controale, la transportatorii de persoane. Cele mai mari sanctiuni au fost aplicate unui operator care nu a respectat contractul renuntand sa mai trimita autovehicolele de transport pe traseu.

Controalele efectuate azi dimineață au fost efectuate în urma unor reclamații făcute de cetățeni. Autoritățile au descoperit mai multe nereguli, pe ruta Merei, Stîlpu, Ulmeni, Pietroasele,  Breaza, Săhăteni  și Năeni. Cele mai multe vizau nerespectarea graficului de transport și siguranța călătorilor.

Mai mult, autoritățile au descoperit că  operatorul de pe traseul Vintileanca-Buzău anulase cursa de dimineață, probabil din cauza faptului că elevii navetiști sunt în vacanță, diminuîndu-se, astfel, profitul.Dacă astfel de nereguli nu vor fi imediat remeiate, operatorul de transport riscă ridicarea licenței. Așa s-a procedat, de altfel, și în alte cazuri similare, din județ.

Reprezentanții Consiliului Județean primesc frecvent reclamații din partea călătorilor nemulțumiți de condițiile oferite de transportatori.  De fiecare dată cînd au fost efectuate controale neregulile constatate au fost la ordinea zilei.

Articolul precedentMama si fiu implicati intr-un grav accident rutier
Articolul următorDoi hoți de biserici, prinși la Grebănu