Inspectoratul pentru Situații de Urgentă „Neron Lupașcu” al județului Buzău organizează recrutare și selecție în vederea angajării în corpul soldaților profesioniști, pentru 47 posturi de soldat profesionist (servant).

Pregătirea necesară pentru ocuparea posturilor vacante este învățământul general obligatoriu, iar una dintre condiții necesare este vârsta cuprinsă între 18 și 25 ani, împliniți în anul participării la concurs. Concursul va consta în susţinerea a două probe eliminatorii și evaluarea performanței fizice a candidaților care constă în parcurgerea traseului practic-aplicativ.

Probele eliminatorii: „Urcarea pe scară”, prevăzută și „Deplasare în subsol întunecat”,

Evaluarea performanței fizice: – Traseul practic-aplicativ se organizează, se susține și se apreciază conform prevederilor Anexei 3^2 și Anexei nr. 28 din O.M.A.I. nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militarea ale Ministerului Afacerilor Interneomuţii şi Tehnologia Informaţiei

Probele de concurs se susțin la centrul de selecție Brăila, organizat la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dunărea” al județului Brăila.

Documentele necesare constituirii dosarului de recrutare vor fi depuse exclusiv on-line de către candidaţi la adresa de e-mail [email protected], până la data de 06.12.2021/ora 15:00.

Alte date şi informaţii cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului, condițiile de recrutare, documentele necesare precum și alte informații relevante se regăsesc în anunțul prezent pe site-ul oficial al instituție în secțiunea „Cariera” și la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al Judeţului Buzău din municipiul Buzău, strada Bistriţei nr.51, judeţul Buzău, telefon 0238 724 059, interior – 27112 / 27114 în zilele lucrătoare între orele 08.00-16.00.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBilanț coronavirus 23 noiembrie: 2.736 cazuri noi și 273 decese dintre care 34 anterioare
Articolul următorMarcel Ciolacu este noul președinte al Camerei Deputaților