În cadrul proiectului ProtectStreams4Sea, pentru realizarea obiectivului “Protecția mediului și reducerea poluanților și a deșeurilor din Marea Neagră”, ABA Buzău-Ialomița a achiziționat o ambarcațiune pentru colectarea deșurilor de pe suprafața Acumulării Siriu, fiind singurul echipament construit în acest scop din dotarea Apelor Române.

Echipamentul naval de colectare a fost produs de o firmă românească după specifiicațiile tehnice propuse de ABA, care corespund condițiilor locale (morfometria albiei lacului, caracteristicile deșeurilor, personal, consum, mobilitate echipament, versatilitate, fiabilitate, cost de achiziție).

În special, s-a urmărit să se asigure că echipamentul poate fi transportat pe drumurile publice fără a fi nevoie de autorizații speciale (depășirea sarcinii maxime), că încărcarea și descărcarea deșeurilor colectate să fie ușoară și să fie deservită de un număr mic de personal.

Destinația nu a fost aleasă întâmplător. Un studiu realizat recent de specialiștii Apelor Române a demonstrat că acumularea de la Siriu și apele râului Buzău sunt pline de deșeuri din plastic.

Cel mai înalt baraj din administrare și a doua construcție hidrotehnică românească din anrocamente, Siriu asigură fără restricții alimentarea cu apă a municipiului Buzău și a localităților din aval.
 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentVremea 28 august.Valul de căldură va persista în toată țara
Articolul următorFK Csikszereda a întrerupt invincibilitatea Gloriei Buzău