În ziua de 11 mai a.c., polițiști de la Biroul Siguranță Școlară și din cadrul Compartimentului Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, au desfăşurat activităţi cu caracter preventiv împreună cu elevii Colegiului Național Economic Buzău. Activitățile au avut ca scop reducerea riscului infracţional şi de victimizare a minorilor prin promovarea unei atitudini non infracţionale.

30 de elevi de clasa a XII-a, alături de cadrul didactic îndrumător, au fost partenerii de dialog ai poliţiştilor, prin intermediul unei platforme online.

Tema principală a discuţiilor a fost prevenirea victimizării minorilor și creșterea gradului de siguranță în mediul școlar.

Elevilor le-au fost prezentate punctual anumite situații de risc prin care pot ajunge victime/agresori şi au fost dezbătute unele aspecte ce ţin de elementele răspunderii penale şi consecinţele adoptării unui comportament antisocial şi infracţional, dezvoltarea spiritului civic al tinerei generaţii, precum şi implicarea activă a acestora, în diferite activităţi.

De asemenea, pentru creşterea gradului de siguranţă în mediul online a fost discutat şi subiectul referitor la riscurile asociate navigării iresponsabile pe internet, modalităţi de recunoaştere a situaţiilor de pericol şi însuşirea unor măsuri de autoprotecţie.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentVitezomanul zilei, un tânăr de 26 de ani care rula cu 122 km/h pe DN1B, în localitatea Istriţa de Jos
Articolul următorActivități pentru prevenirea și combatere prejudicierii fondului forestier