În ziua de 15 iunie a.c. poliţişti din cadrul Biroului Siguranță Școlară au participat alături de jandarmi și reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog la o activitate la Tabăra de Sculptură Măgura. Scopul activității a fost acela ca prin intermediul jocurilor în aer liber să învețe cum să petreacă în siguranță vacanța de vară.

În plus nevoia de aparteneța unui grup este esențială pentru copii, astfel au fost desfășurate și activități de cunoaștere și integrare în grup, precum și de dezvoltare personală și emoțională.

De asemenea au discutat și despre impactul negativ al drogurilor sau a substanțelor psihoactive interzise  asupra psihicului.

Polițiștii le-a oferit și câteva recomandări pentru conștientizarea efectelor drogurilor, dar și riscul la care aceștia se expun.

În urma activităților aceștia și-au format deprinderi de recunoaștere și gestionare a situațiilor de pericol cu care se pot confrunta în această perioadă.

În cadrul activităților au fost folosiţi nişte ochelari speciali care simulau, printr-o iritație optica puternică, doar câteva aspecte ale experienţei complexe de intoxicare cu alcool sau droguri. Reacţii precum reducerea vigilenţei și a posibilității de reacţie, înrăutățirea coordonării mișcărilor corpului și confuzie concomitent cu întârzierea reacţiei.

În realitate, consumul de alcool si/sau droguri cauzează o scădere a perfornantei tuturor zonelor cerebrale, cu consecințe profunde asupra performanţelor psihice și fizice, în timp ce ochelarii pentru starea de intoxicare pot simula, printr-o iritație optica puternica, doar câteva aspecte ale experientei complexe de intoxicare cu alcool sau droguri.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentReținut pentru 24 de ore după ce a furat din seiful firmei la care lucra suma de 2200 lei
Articolul următorÎnregistrat de radar cu 131 km/h în localitatea Căldărușanca