În ziua de 13 decembrie a.c., poliţiştii rutieri împreună cu polițiști de ordine publică din rural și urban au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic. Ieri, în intervalul orar 15.30 – 18.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Buzău au acționat în zonele aglomerate pentru fluidizarea traficului rutier.
Tot ieri, au fost desfășurate acțiuni în vederea prevenirii evenimentelor rutiere în care sunt implicați pietoni. În urma acțiunii au fost consiliați 20 de pietoni care și-au pus viața în pericol prin nerespectarea regulilor de circulație.
Au fost reținute două permise de conducere pentru depășirea neregulamentară și neacordarea priorității de trecere.
Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (10), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (9), dar şi 14 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.
Sursa: Realitatea de Buzau