În ziua de 12 iulie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 141 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 20 de permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.

Ieri, în intervalul orar 11.00-13.00  si 17.00-19.00, poliţiştii Biroului Rutier Buzău împreună cu poliţişti de ordine publică, au organizat şi desfăşurat o acţiune, ce a avut ca scop prevenirea accidentelor, disciplinarea şi responsabilizarea pietonilor. În urma activităţilor, poliţiştii au identificat şi consiliat 33 de pietoni, cu privire la respectarea normelor rutiere.

Poliţiştii au acționat pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive, aparatele radar amplasate înregistând 43 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 6 conducători auto s-a luat pe lângă sancţiunea contravenţională şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile.

Alte 14 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea de prioritate, pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, pentru conducerea unor vehicule sub influenţa băuturilor alcoolice, pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric şi pentru neprezentarea la sediul Poliţiei  în termen de 24 de ore în urma unui accident soldat cu pagube materiale.

Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (24), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (8), dar şi 29 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 55.000 de lei.

Tot ieri, poliţişti au întocmit 2 dosare penale pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBănuit de furturi de piese de la autovehicule reținut de polițiști
Articolul următorSfaturi de la poliţişti înainte de plecarea în vacanţă