Joi, 7 aprilie, doi șoferi au ajuns la spital după ce autoturismele pe care le conduceau au intrat în coliziune pe DJ203K, în localitatea Plevna, din județul Buzău.

Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția Râmnicu Sărat către Grebanu, de către o șoferiță în vârstă de 37 de ani, din Grebanu, a intrat în coliziune cu mașina care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un conducător auto râmnicean, în vârstă de 30 de ani.

Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi șoferi, care au fost preluați de ambulanță pentru îngrijiri medicale. Ambele autoturisme au fost grav avariate. 

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Imagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentA sustras mai multe bunuri şi componente electrice dintr-o balastieră
Articolul următorElena Udrea ar fi părăsit ţara prin Vama Giurgiu