Dramă într-o familie din satul Terca, comuna Lopătari. Un băiat de numai 18 ani și-a pus capăt zilelor spânzurându-se de un prun din apropierea casei. Poliția a deschis dosar penal pentru moarte suspectă.

Tânărul avea 18 ani și locuia cu părinții și cele două surori în satul buzoian Terca. Era un tânăr liniștit și muncitor și sociabil și nimic nu prevestea că va recurge la un asemenea gest.

Duminică,acesta și câțiva prieteni ai săi au mers la stâna bunicului, unde au făcut un grătar și au petrecut până târziu. Dimineață, la ora 04:00, băiatul trebuia să plece cu tatăl său la lucru, la București. Pentru că nu a ajuns acasă, părinții săi au presupus că Liviu a rămas să doarmă la stâna bunicului. Luni dimineață, tatăl a fost nevoit să plece singur la București, în timp ce mama a rămas să aibă grijă de gospodărie.

Femeia luat-o pe cărarea din grădină pentru a duce vacile la păscut și la un moment dat a zărit cățelușa familiei lătrând insistent sub un prun. Câns s-a dus să vadă ce se întâmplă a descoperit trupul băiatului, spânzurat cu o funie cu care se lega poarta. A fost chemată poliția și ambulanță, însă băiatul era deja decedat. Momentul morții va fi stabilit în urma necropsiei, dar se crede că tânărul și-a pus capăt zilelor în cursul nopții.

Nimeni nu știe ce l-a determinat pe băiat să recurgă la un asemenea gest. Nu s-a găsit niciun bilet de adio, iar rudele nu știu ca tânărul să fi avut probleme.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentTradiții și superstiții de Sfântul Ilie
Articolul următorDin suflet pentru suflet! Acțiune umanitară a jandarmilor buzoieni