În fiecare an, pe data de 20 iulie, creştinii ortodocşi îl prăznuiesc pe Sfântul Prooroc Ilie. Pe lângă semnificația religioasă, ziua Sfântului Ilie este foarte importantă pentru români, deoarece mai mult de 100.000 de oameni îşi serbează ziua numelui. Tradiţia ne spune că, datorită puterii imense ce-i fusese dată pentru a-i înlătura pe demoni, atunci când mergea cu carul prin cer, Sfântul Ilie zguduia tronul lui Dumnezeu. Din acest motiv, Dumnezeu i-a luat puterea dintr-o mână și dintr-un picior.

Sărbătoarea Sfântului Ilie este una importantă pentru creștinii ortodocși, aceasta fiind marcată cu cruce roșie în calendar. Sfântul Ilie este sărbătorit în fiecare an la aceeași dată, mai exact pe 20 iulie 2021. Se crede că cei care nu respectă sărbătoarea Sfântului Ilie riscă să fie pedepsiți de acesta, cunoscut pentru mânia lui. Tradiția spune că atunci când Sfântul Ilie se înfurie, acesta folosește fulgerul drept pedeapsă, aduce furtună, grindină și tunete.

Din bătrâni, dimineața, trebuia să se culeagă plante de leac. Acestea, în special busuiocul, trebuiau duse la biserică și apoi li se dădea foc, iar cenușa putea fi folosită în scopuri terapeutice. Aceste plante de leac trebuie ținute și în casă pentru spor. În popor, se spune că nu este bine să mănânci mere până la Sfântul Ilie.

De Sântul Ilie nu se lucrează de teama pagubelor, cum ar fi trăznete, ploaie, grindină, care ar putea distruge recoltele. Femeile nu au voie să spele rufe sau să facă munci grele în gospodărie. Se spune în popor că diavolii se ascund mai mult în lemnul de carpen, de aceea acest lemn nu este folosit în gospodărie şi e bine să nu se ascundă nimeni sub un carpen, pe vreme de furtună.

Dacă în ziua de Sfântul Ilie este furtună, nu trebuie să se deschidă nici uşile nici geamurile caselor, ca nu cumva să se ascundă vreun diavol ce fuge de furia Sfântului.