În data de 9 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 102 sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 15 permise de conducere.

Poliţiştii rutieri au acţionat ieri pe drumurile din judeţ, pentru prevenirea şi combaterea nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere şi indisciplina pietonală.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au sancţionat contravenţional şi consiliat în vederea responsabilizării 12 pietoni care şi-au pus în pericol viaţa prin traversarea drumului prin locuri nepermise şi au reţinut 3 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului.

Poliţiştii au mai reţinut alte 2 permise de conducere pentru neprezentarea în termen de 24 de ore la Poliție în urma unui accident rutier soldat doar cu pagube materiale și pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.

Aparatele radar amplasate pe drumurile din judeţ au înregistrat 55 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 11 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90, respectiv 120 de zile.

Cea mai mare viteză– 163 km/h – a fost înregistrat atutoturismul unui şofer de 48 de ani din Buzău, ce rula pe DN2E85, în localitatea Cioranca.

Pentru neregulile constatate oamenii legii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto pentru neutilizarea centurii de siguranţă (13), pentru diferite defecţiuni tehnice ale autovehiculelor conduse (5), dar şi pentru alte abateri rutiere (17).

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentRaport ținut sub preș. Efectele ascunde ale vaccinurilor anti-COVID. Mii de români afectați – DOCUMENT
Articolul următorCod galben de inundaţii pe râuri din 7 bazine hidrografice