În ziua de 20 aprilie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic şi de creştere a siguranţei rutiere, fiind aplicate 130 de sancţiuni contravenţionale şi reţinute 11 permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.

Astfel, în cursul zilei de ieri, poliţiştii Serviciului Rutier Buzău au organizat şi desfăşurat o acţiune ce a urmărit depistarea conducătorilor auto care depăşesc limita legală de viteză, atât în localităţi, cât şi în afara acestora.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 62 de sancţiuni contravenţionale şoferilor care au călcat prea tare pedala de acceleraţie, iar 7 dintre aceştia au rămas fără dreptul de a conduce autovehicule în următoarele 90 de zile.

Cu cea mai mare viteză în localitate– 113 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui tânăr în vârstă de 24 de ani, din Buzău, care rula pe DN2E85, în localitatea Limpeziș.

Alte 4 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului şi autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar  şi pentru depășire neregulametară.

Alte sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (15), celor care au condus autovehiculul având defecțiuni tehnice (6), au fost sancţionaţi și 14 pietoni pentru că nu au respectat regulile de circulaţie şi 23 pentru alte abateri în trafic.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 52.000 de lei.

De asemenea, poliţiştii au întocmit, ieri, un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentReţinut de poliţişti pentru infracţiuni la regimul rutier
Articolul următorHC Buzău a obținut a doua victorie în cadrul turneului de la Cluj napoca și a urcat pe locul 7 în Liga Zimbrilor