38 de județe din România sunt afectate de secetă, potrivit datelor centralizate de reprezentanții Ministerului Agriculturii. Suprafața afectată este de aproape 600.000 de hectare.

Situația suprafețelor calamitate pentru culturile de toamnă la care s-a încheiat raportarea pe 30 august 2022 și pentru care s-au întocmit procese-verbale de constatare a pagubelor este finalizată la prefecturi. Suprafața totală afectată de secetă comunicată până la această dată este de 582.994 ha, în 38 de județe unde s-au raportat culturi afectate de secetă. Este vorba despre Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și municipiul București.

Principalele culturi de toamnă afectate sunt orz, orzoaică, ovăz, secară – 29.708 ha, grâu, triticale – 189.265 ha și rapiță – 26.745 ha. Principalele culturi de primăvară afectate sunt porumb – 194.231 ha, floarea soarelui – 99.997 ha, soia – 15.045 ha și plante furajere – 14.323 ha.

Articolul precedentPoliția Locală, campanie împotriva cerșetorilor
Articolul următorScenariul negru pentru iarnă: cât de pregătiți suntem pentru o pană generală de energie | Reportaj Realitatea Plus