Pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu a fost publicată Lista cu cererile de finanțare aprobate în data de 08.12.2022, în cadrul Programului privind sprijinirea eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public 2021.
Astfel, 470 de localități din România își vor moderniza sistemele de iluminat public cu fonduri de la Administrația Fondului pentru Mediu, 10 dintre acestea fiind comune din județul Buzău.
Suma totală a finanțărilor aprobate pentru realizarea proiectelor celor 10 comune din județul Buzău (BRĂDEANU, BREAZA, BUDA, CĂNEȘTI, COLȚI, MEREI, PARDOȘI, VALEA RÂMNICULUI,, SIRIU, SCORȚOASA) este de 9.219.556,74 lei.
Procentul de finanțare diferă de la o comună la alta. Procent de 100% are comuna Merei, care va beneficia de o finanțare de 488.000 lei, adică de întreaga valoare a proiectului. Însă, cea mai mare sumă îi va reveni Primăriei Valea Râmnicului, aproape 1,8 milioane lei, care a depus un proiect cu o valoare de 2,2 milioane lei.
În cadrul Programului Iluminat public 2021, finanțarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiție și în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți, după cum urmează: pentru comune cu o populație de până la 5.000 de locuitori — maximum 1.000.000 lei; pentru comune cu o populație de peste 5.001 de locuitori — maximum 2.000.000 lei; pentru orașe — maximum 3.000.000 lei; pentru municipii de rang 0 — municipiul București — maximum 25.000.000 lei; pentru municipii de rang I — maximum 6.000.000 lei; pentru municipii de rang II — maximum 5.000.000 lei.
Prin acest program, primăriile vor înlocui lămpile existente pe stâlpi, corpuri care au un consum ridicat de energie, cu corpuri cu LED sau în situația în care stâlpii nu sunt echipați cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate/nefuncționale, se va completa sistemul de iluminat public.
Sursa: Realitatea de Buzau