Directorul executiv al ANM, Florinela Georgescu, a explicat că vremea se va răci considerabil pe finalul acestei săptămâni fiind resimțite efectele ciclonului care a pătruns în țara noastră. În următoarele zile vom avea schimbări bruște de temperatură, iar în zonele montane va ninge. De Crăciun este posibil să avem o nouă scădere a temperaturilor și nu sunt excluse precipitațiile.
„Deocamdată ne așteptăm la trei zile cu vreme în general frumoasă și temperaturi în creștere, cele mai ridicate temperaturi în această situație de pătrundere de aer cald în sezonul de iarnă.
Cele mai ridicate temperaturi sunt de așteptat în zonele de deal, în special din partea de sud a țării, deci în nordul Olteniei și al Munteniei, dar temperaturi ridicate peste normal vor fi în toată țara și puține precipitații aproape deloc.
De miercuri, însă, așteptăm o schimbare în aspectul vremii. De joi, treptat se mai răcește, apar și precipitațiile în partea de vest, de nord și de centru, ninsori în zona de munte, lapoviță, ploaie în zona joasă.
Apoi, spre sfârșitul săptămânii, în weekend, este posibilă o nouă încălzire a vremii.
Materialele pe care le avem acum arată o încălzire similară cu ce avem astăzi și mâine pentru ziua de duminică, adică posibil din nou temperaturi spre 13-14 grade.
Ziua de Crăciun s-ar putea să vină din nou cu un proces de răcire a vremii, dar care să nu se manifeste chiar în toată țara, mai degrabă în jumătatea de nord a teritoriului.
Certă este încălzirea despre care discutăm pentru zilele viitoare și faptul că pe urmă vremea va fi destul de schimbătoare, cu modificări destul de importante în aspect, o dată la 2-3 zile”, a spus Florinela Georgescu, directorul executiv al ANM, luni, la o televiziune de știri.
Astăzi, valorile termice vor fi mai ridicate decât mediile multianuale în cea mai mare parte a țării, cu abaterile cele mai mari la deal și munte. Cerul va fi mai mult senin, dar îndeosebi în primele ore ale zilei în zonele joase, local se va semnala ceață sau nebulozitate stratiformă. Vântul va sufla slab până la moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 4 și 14 grade.
În București, valorile termice se vor menține peste mediile climatologice specifice datei. Cerul va fi mai mult senin, dar cu probabilitate ridicată de apariție a norilor joși stratiformi sau a ceții dimineața. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade.
La munte, valorile termice se vor menține peste cele specifice perioadei. Cerul va fi mai mult senin, dar pe văi și în depresiuni se va semnala ceață. Vântul va sufla slab până la moderat, cu ușoare intensificări pe creste.
Sursa: Newsinn