Vremea în data de 28 octombrie vine atât cu temperaturi ridicate cât și cu un cod galben de vânt.

Până astăzi la ora 10 rămâne în vigoare codul galben de vânt puternic, valabil pentru zona montană, unde la altitudini de peste 1700 m vor fi rafale de peste 80…100 km/h, dar și pentru nordul Crișanei, Maramureș și vestul Transilvaniei, unde vântul va sufla cu viteze în general de 55…75 km/h. În ceea ce privește regimul termic, astăzi temperaturile vor scădea ușor în cea mai mare parte a teritoriului, dar vremea se va menține mult mai caldă decât în mod normal la această dată.

Ploile vor cădea pe arii restrânse în nordul țării și în extremitatea de vest, iar noaptea se vor extinde și către sudul teritoriului. Vântul va continua să prezinte intensificări pe timpul zilei la munte, în special pe crestele Carpaților Orientali – unde vor fi rafale de peste 80…90 km/h, însă vântul va fi prezent și în regiunile centrale, estice și sudice. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 16 și 26 de grade. ****

În București, temperatura maximă va fi de # 25…26 de grade. Cerul va fi variabil în timpul zilei, iar seara va prezenta înnorări, când trecător e posibil să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua, când se vor atinge viteze de 35…40 km/h.

La munte, deși valorile termice vor scădea ușor, vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit la această dată. Cerul va avea înnorări trecătoare și pe arii restrânse vor fi ploi slabe cu o probabilitate mai mare în Munții Apuseni și nordul Carpaților Orientali. # Vor fi 5 grade pe Vârful Toaca din Masivul Ceahlău.

Articolul precedentRomânia trece la ora de iarnă, ceasurile fiind date înapoi cu o oră – Mersul trenurilor nu se modifică
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET