În perioada 12 – 14 februarie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au acţionat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave. Pentru neregulile constatate în trafic pe parcusul weekend-ului, au fost aplicate 484 de sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală de peste 200.000 de lei.

Din totalul acestora, 268 au fost pentru depăşirea regimului legal de viteză, 22 pentru diferite defecţiuni tehnice ale autovehiculelor, 38 pentru neportul centurii de siguranţă, iar 82 pentru alte abateri rutiere.

De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 61 de permise de conducere.

Dintre acestea, 41 au fost pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 9 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului şi autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar, 3 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, 4 pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare şi unul pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului.

Cea mai mare viteză – 172 km/h – a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui tânăr de 24 de ani, din Neamţ, depistat la volanul autoturismului pe DN2E85, în afara localităţii Poşta Câlnău.

Totodată, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecţiuni tehnice.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBănuit de tentativă la furt claificat, depistat de polițiști
Articolul următorŞoferi băuţi scoşi din trafic la timp de poliţiştii buzoien