Prima misiune în Grecia a început în această dimineață, în zona Spathari. 

La această misiune vor participa în primă fază 35 de subofițeri care încadrează 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 2 cisterne. Recunoașterea și monitorizarea activității se realizează din aer, cu ajutorul unei drone. Schimbarea personalului operativ se va efectua la 6 ore, iar misiunea se va desfășura sub coordonarea unui ofițer de pompieri grec. Alături de ei vor fi 4 ofițeri români, însărcinați cu dublă responsabilitate, coordonarea primului modul de intervenție, respectiv menținerea unei legături permanente  cu ofițerul elen delagat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.

Totodată, reamintim faptul că autoritățile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, aceștia fiind responsabili de configurarea planului de intervenție, gruparea numerică a forțelor și efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acționa în vederea limitării răspândirii incendiilor de vegetație.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentCopil accidentat mortal pe DJ 203K, la ieșire din Matești spre Sapoca
Articolul următorFOTO: Acțiune comună pentru respectarea legislației privind regimul substanțelor și a deșeurilor periculoase