În ziua de 12 aprilie a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciul pentru Acţiuni Speciale, au pus în executare șapte mandate de percheziţie domiciliară, dar și la sediul unei societății comerciale, în municipiul Râmnicu Sărat și în comuna Boldu, într-un dosar penal ce vizează săvârşirirea infracţiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Activităţile s-au desfăşurat în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat.

Au fost indisponibilizate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii caracterului original sau contrafăcut al produselor, peste 511 recipiente de parfum şi accesorii (genţi, poşete, portofele) ce poartă însemnele unor mărci identice sau similare unor mărci înregistrate.

Valoarea bunurilor a fost estimată la peste 80.000 de lei.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

ImagineImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentProgramul TEZAUR continuă în lunile aprilie și mai
Articolul următorCARAVANA ANTIMAFIA. Ceasul penalilor ticăie! Județele României, luate la pas de Anca Alexandrescu și echipa „Culisele Statului Paralel”