La data de 16 noiembrie 2023, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au efectuat 9 percheziţii,  la sediile mai multor firme şi la locuinţele a trei persoane, în județele Buzău, Giurgiu, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, într-un caz de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016 – 2018, persoanele în cauză ar fi înregistrat în evidenţa contabilă a două societăţi comerciale, cu sediul social în județul Buzău, documente false de achiziţii de deşeuri de materiale reciclabile provenite din activitatea unor persoane juridice şi persoane fizice. 

Sumele încasate din vânzarea bunurilor ar fi fost rulate prin sistemul bancar, prin diverse retrageri de numerar, în baza unor justificări nereale.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la peste 21.000.000 de lei.

În baza mandatelor de aducere, cele trei persoane, un bărbat şi două femei, cu vârste cuprinse între 28 şi 48 de ani, din Bucureşti, au fost conduse la sediul Poliţiei, pentru audieri.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

La activităţi au participat şi poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti și Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Articolul precedentAUR Brașov devine o forță politică la nivel județean
Articolul următorHalucinant! Bogdan Stănescu, bugetarul cu 14 funcții la stat, în același timp – Averea uriașă pe care a strâns-o