În ziua de 20 februarie a.c., în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii buzoieni pentru verificarea modului în care sunt respectate regulile instituite pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus. În urma apariției în spațiul public a unor imagini care indicau că la un anumit imobil sunt în desfășurare tradiții religioase privind funeraliile unei persoane din localitatea Cislău, și că nu ar fi respectate restricțiile, polițiștii s-au sesizat din oficiu.

La fața locului au fost prezente mai multe echipaje de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, Polițiilor orășenești Pătârlagele și Nehoiu, Secțiilor de poliție Cislău și Pârscov, luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și jandarmi. 

Având în vedere regulile instituite, organizatorului și altor 22 de participanți le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 19.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Polițiștii continuă activitățile, pentru legitimarea participanților, urmând a fi luate măsuri față de persoanele identificate.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentActivitate seismică susținută în 2021! 20 de cutremure înregistrate în țara noastră
Articolul următorBilanț coronavirus: 2.419 de cazuri noi și 52 de decese. Vezi situația pe fiecare județ