Două case din localitatea buzoiană Vintilă Vodă au fost distruse, în noaptea de Înviere, de un incendiu. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă proprietarii celor două gospodării cuprinse de foc nu au reușit să salveze mai nimic, rămânând sub cerul liber. La una dintre locuințele afectate proprietarii nu erau acasă.

Sătenii au dat alarma după ce au văzut flăcările, în timp ce se aflau la slujba de Înviere, la biserica din sat.

Pompierii au ajuns după ce flăcările erau foarte mari, iar localnicii nu au putut face mare lucru, pănă la venirea pompierilor tocmai de la Buzău, de la peste 40 de kilometri distanță.

Intervenția pompierilor sosiți de la Buzău a limitat proporțiile incendiului care se putea extinde și la alte imobile din vecinătate.

Se pare că incendiul a fost provocat de o centrală pe lemne care s-ar fi defectat. 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentFoto: Accident cu trei persoane rănite pe DN1B, la ieșire din Ulmeni
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET