Joi, 31 martie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de poliţie Gura Teghii, împreună cu personal silvic, au efectuat controale la societăţi comerciale ce au ca obiect de activitate depozitarea, debitarea şi comercializarea materialelor lemnoase.

În cadrul verificărilor s-a urmărit modul în care sunt evidențiate operațiunile efectuate în registrul de evidenţă a intrărilor – ieşirilor de materiale lemnoase, modul de completare şi eliberare a avizelor de însoţire a materialelor lemnoase, precum şi dacă sunt diferenţe între stocurile scriptice şi faptice ale materialelor deținute.

La unul dintre agenţii comerciali verificaţi, în urma comparării stocurilor faptice cu stocurile înregistrate de agentul economic, a reieșit că deținea în depozit aproximativ 6 metri cubi de lemn de foc de esenţă fag, în valoare de aproximativ 1000 de lei, fără a putea  justifica cu documente legale materialul lemnos depozitat.

Operatorului economic i-a fost confiscat materialul lemnos pentru care nu a putut prezenta documente iar poliţiştii continuă verificările pentru stabilirea provenienţei, în vederea luării măsurilor legale.

Tot joi, 31 martie a.c., un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei de poliţie rurală Grebănu a depistat un şofer din Racoviţeni în timp ce transporta cu o autoutilitară lemn de foc din specia salcâm. În urma verificării, poliţiştii au constatat că şoferul nu deţine aviz de transport pentru lemnul din autoutilitară.

Aceeaşi esenţă de material lemnos au descoperit şi la un alt localnic din Racoviţeni, fără ca bărbatul să poată prezenta documente de provenienţă a lemnului deţinut.

Poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Grebănu au luat în ambele situaţii măsura sancţionării contravenţionale conform Legii nr.171/2010 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice iar materialul lemnos a fost predat reprezentanţilor silvici.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedent29 de unități de învățământ buzoiene primesc bani prin PNRR
Articolul următorLiderii județeni PNL care vor schimbarea lui Florin Cîțu: ”O situație de criză impune măsuri de criză”