În perioada 15-17 noiembrie a.c., poliţişti de proximitate, de ordine publică şi de la investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, împreună cu jandarmi, au desfăşurat o acţiune ce a vizat prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce s-ar putea produce în incinta unităţilor ce au ca obiect de activitate cazarea persoanelor în regim hotelier.

Au fost efectuate verificări în 41 astfel de unităţi, context în care au fost efectuate verificări cu privire la legalitatea funcţionării, precum și modul de organizare și funcționare a pazei locațiilor vizate.

Echipele de control au atras atenţia angajaţilor cu privire la întocmirea registrelor şi a fişelor de cazare, la modul de asigurare a supravegherii imobilelor în cauză şi la semnalarea oricăror situaţii ce intră în sfera de responsabilitate a Poliţiei.

În cadrul acțiunii s-a procedat la instruirea persoanelor ce desfășoară activități de cazare, fiind prelucrate prevederile legale în domeniu și înmânate îndrumare cu obligații și recomandări.

Poliţiştii au discutat cu administratorii unităţilor de cazare şi recepţionerii despre prevederile legale ce le reglementează activitatea, cu accent pe răspunderile ce le revin pe linia protecţiei consumatorilor, a bunurilor şi valorilor proprii şi ale turiştilor.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentLiceenii de a Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat, partenerii de discuţii ai poliţiştilor de la Prevenire
Articolul următorDoi bărbaţi şi o femeie, toţi din Râmnicu Sărat, cercetaţi pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi instigare la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri