În zilele de 17-18 mai a.c., poliţiştii de proximitate alături de polițiști de ordine și siguranță publică și jandarmi au desfăşurat o acţiune în municipiul Buzău ce a vizat prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce s-ar putea produce în incinta unităţilor ce au ca obiect de activitate cazarea persoanelor în regim hotelier.

Au fost efectuate verificări în 33 de astfel de unităţi, context în care au fost efectuate verificări cu privire la legalitatea funcţionării, precum și modul de organizare și funcționare a pazei locațiilor vizate.

Echipele de control au atras atenţia angajaţilor cu privire la întocmirea registrelor şi a fişelor de cazare, la modul de asigurare a supravegherii imobilelor în cauză şi la semnalarea oricăror situaţii ce intră în sfera de responsabilitate a poliţiei.

Poliţiştii au discutat cu administratorii unităţilor de cazare şi recepţionerii despre prevederile legale ce le reglementează activitatea cu accent pe răspunderile ce le revin pe linia protecţiei consumatorilor, a bunurilor şi valorilor proprii şi ale turiştilor.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentEducație pentru viață, educația pentru viitor!
Articolul următorReținut de polițiști pentru furt dintr-o societate comercială din municipiul Buzău