În ziua de 23 decembrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de prevenire şi combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au reţinut 4 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate și au constatat două infracțiuni la regimul rutier.

Ieri, poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat acţiuni ce au avut ca scop depistarea conducătorilor auto care depăşesc limita legală de viteză, atât în localităţi cât şi în afara acestora. În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 15 şoferi care au depăşit limitele legale de viteză, iar dintre aceştia doi au predat permisele de conducere pentru următoarele 90 de zile.

Cu cea mai mare viteză– 211 km/h – a fost înregistrat de aparatul radar, autovehiculul unui bărbat de 37 de ani, din Neamț, ce rula pe DN2E85, în  afara localității Spătaru.

Alte două permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea de prioritate.

Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (2) celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (2), dar şi 4 sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

Tot ieri, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

În acest caz este vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Râmnicu Sărat, depistat la volanul unui autovehicul pe o stradă din localitatea de domiciliu.

În urma testării au aparatul etilotest acesta a indicat o valoare de 0,98 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

Totodată în urma verificării în bazele de date a Poliției Române, bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentMandat european de arestare, pus în aplicare de polițiștii buzoieni
Articolul următorBilanț coronavirus 25 decembrie. Scădere semnificativă a cazurilor noi. Câte decese s-au anunțat, în ultimele 24 de ore