În ziua de 8 iunie a.c, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 122 de sancţiuni contravenţionale și au reţinut 21 de permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.

Totodată, poliţiştii au desfășurat activități pentru reducerea riscului de victimizare a pietonilor care ar putea fi implicaţi în evenimente rutiere. În timpul activităților au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale pietonilor care nu au respectat regulile de circualție. De asemenea, 12 șoferi au rămas pietoni pentru următoarea perioadă, deoarece nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumului.

Poliţiştii au acționat şi pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive, aparatele radar amplasate înregistrând 28 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 7 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile, respectiv 120 de zile. Cu cea mai mare viteză– 164 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui tânăr de 22 de ani, din Brăila, ce rula pe DN2E85, în afara localității Racovițeni.

18 sancţiuni au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă, dar şi 16 pentru alte abateri constatate de în trafic.

Alte două permise de conducere au fost reţinute pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 39.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au întocmit două dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanțe cu effect psihoactiv și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a detine permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentFoto: Peste 1600 de muncitori lucrează la construcția autostrăzii A7, pe tronsoanele cuprinse între Buzău și Rm. Sărat
Articolul următorTransportator de material lemnos sancționat de polițiștii Secției de poliție rurală Beceni