Trafic dirijiat pe str. Plevnei din municipiul Buzău, în urma unui accident de circulație. Un autobuz Transbus a fost implicat, marți după amiază, într-un accident pe strada Plevnei din municipiul Buzău. Autobuzul a acroșat un pieton care mergea pe marginea șoselei și l-a rănit. Călătorii au fost coborâți din autobuz iar un alt mijloc de transport în comun i-a preluat și i-a dus la destinație.

”Din primele date de la fața locului, în timp ce se deplasa pe str. Plevnei către Bd. 1 Decembrie 1918, un autobuz condus de un șofer de 58 de ani din Buzău, a surprins și accidentat un pieton care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă a străzii. În urma evenimentului a rezultat rănirea pietonului în vârstă de 32 de ani din Buzău, care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.” precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBilanț coronavirus 30 martie. Cifre oficiale – 6.204 cazuri noi, 175 de decese. Un nou RECORD la ATI
Articolul următorBătrână accidentată de o mașină care executa manevra de mers înapoi