În ziua de 17 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Costeşti au identificat şi depistat principalii bănuiţi în cazul unor furturi din locuință – trei tineri cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani, din Buzău, Beceni şi Costeşti.

Faptele au fost sesizate de către proprietarii locuințelor, o femeie de 47 de ani şi un bărbat de 54 de ani, ambii din Costeşti.

Din investigaţii s-a stabilit că în noaptea de 8/9 februarie a.c., bănuiţii ar fi pătruns pe proprietăţile celor doi şi ar fi sustras mai multe electronice, combustibil şi bunuri alimentare. Prejudiciul a fost estimat de părţile vătămate la 1500 de lei, acesta fiind recuperat de poliţişti şi restituit păgubiţilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de către polițiștii Postului de poliție Costeşti.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentSancționaţi de polițiști pentru transporturi fără documente legale
Articolul următorTurbulent reținut de polițiști. Conflict în zona unei societăț comerciale din Calvini