În ziua de 15 aprilie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic şi de creştere a siguranţei rutiere, fiind aplicate 163 de sancţiuni contravenţionale şi reţinute 16 permise de conducere, ca urmare a neregulilor constatate în trafic.

Astfel, ieri, în intervalele orare 07.00 – 10.00, 18.00 – 21.00 poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat acţiuni pentru combaterea neregulilor săvârşite de către conducătorii ce efectuează transport rutier public de persoane, pe linia combaterii abaterilor săvârşite de conducătorii de vehicule cu tracţiune animală şi biciclişti. Urmare acţiunii au fost sancţionaţi 26 de biciclişti, căruţaşi şi pietoni care nu au respectat regulile de circulaţie.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 49 de sancţiuni contravenţionale şoferilor care au călcat prea tare pedala de acceleraţie, iar 13 dintre aceştia au rămas fără dreptul de a conduce autovehicule în următoarele 90 de zile.

Alte 3 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului şi autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar, precum şi pentru depăşire neregulamentară.

Alte sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (16), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (14), dar şi 55 pentru alte abateri în trafic. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 57.000 de lei.

De asemenea, poliţiştii au reţinut un atestat pentru şofer de taxi, unui bărbat în vârstă de 46 de ani din Buzău, care a efectuat transport de persoane fără a elibera bon fiscal.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentCulisele statului paralel | Fosta clasă muncitoare, jefuită de 1 miliard de dolari de „băieții deștepți” din sindicate – Cum a fost devalizat patrimoniul UGSR
Articolul următorAmendat și cu mașina confiscată după ce a fost prins cu sacii de gunoi în autoutilitară