În perioada 15 – 17 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 451 sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 62 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.

Poliţiştii rutieri din cadrul Biroului Rutier Buzău şi Râmnicu-Sărat, au organizat şi desfăşurat vineri, 15 ianuarie a.c., în intervalul orar 11.00 – 16.00, o acţiune pentru prevenirea si combaterea vitezei excesive pe principalele drumuri naţionale de pe raza judeţului precum şi pe raza celor două municipii. Aparatele radar amplasate pe drumurile din judeţ, au înregistrat 209 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 25 conducători auto s-a luat pe lângă sancţiunea contravenţională şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile.

Cea mai mare viteză – 189 km/h – a fost înregistrată în cazul autovehiculului unui bărbat de 40 de ani din Bacău, ce rula pe DN2/E85 în afara localităţii Poşta Câlnău.

Alte 35 permise de conducere au fost reţinute de poliţişti pentru neacordarea de prioritate, pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului, pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, precum şi pentru neprezentarea la Poliţie în termen de 24 de ore de la implicarea într-un eveniment soldat doar cu pagube materiale.

Totodată poliţiştii au sancţionat şi 19 pietoni care şi-au pus viaţa în pericol prin modul în care au ales să traverseze drumurile publice.

Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (44), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (15), dar şi 89 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 190.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentIa pastila SRS: DNA s-a predat după 7 ani
Articolul următorFemeie de 66 de ani bănuită de furt din curtea unei consătence