Ministerul Apărării Naţionale a inițiat un proiect de lege prin care ar urma să aibă din nou militari în termen, dar pe bază de voluntariat.

Armata caută tineri, pe care ar urma să-i și plătească.

Cei interesaţi, bărbaţi și femei vor urma un stagiu de instruire de 4 luni după care vor intra în rezerva operaţională gata să apere ţara, dacă va fi nevoie.

 

„Vrem să introducem şi un alt statut, un alt concept: Militar în termen voluntar. Cei care vor să satisfacă serviciul militar, dar să nu aibă un contract după aceea cu Armata. Evident că avem nevoie de o diverisifcare a soluţiilor de completare a bazei de date pentru că evident cei care au executat serviciul militar obligatoriu ies uşor, uşor din evidenţe, pentru că cei care au executat serviciul militar că militari în termen ies din evidenţe la 55 de ani″, a declarat Constantin Spanu, purtătorul de cuvânt al MApN.

După absolvire, militarii voluntari ar urma să primească o îndemnizaţie cât trei salarii medii brute, ceea ce la nivelul anului 2022 ar însemna peste 18.000 de lei.

Articolul precedentMinistrul Tanczos Barna: „Radioactivitatea este monitorizată în fiecare oră cu 58 de aparate de măsurare la nivel naţional. Datele sunt la parametrii normali”
Articolul următorAvertizare meteo. Se răcește vremea și vin ninsorile