Sublocotenentul post-mortem Ciprian Polschi va fi înmormântat astazi cu onoruri militare, la Cimitirul Eroilor.
Militarul buzoian a fost repatriat mați, în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe Aeroportul Otopeni.
După câteva ore, sicriul a fost adus la Buzău şi depus la capela Bisericii Sf. Ștefan, de pe strada Frăsinet, unde zeci de prieteni şi colegi au mers la căpătâiul eroului buzoian.
Între timp, fotografia lui Ciprian Polschi a fost adăugată la galeria militarilor buzoieni căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak. În faţa panoului de pe Calea Eroilor au fost aprinse şi câteva candele.
Luni, Consiliul Local Municipal a decis să îi acorde militarului titlul de cetăţean de onoare post-mortem şi să-i ofere familiei îndoliate un ajutor de 10.000 de lei.
Joi, la ora 11:00, la bisericuţa din lemn din cadrul Garnizoanei, va fi oficiată slujba de înmormântare, apoi înhumarea va avea loc la Cimitirul Eroilor, cu onoruri militare.
Tânărul militar buzoian Ciprian Polschi se afla la cea de-a treia misiune în Afganistan şi era încadrat ca şofer al Comandamentului NATO, în capitala Kabul.