Gloria pierde două puncte după ce primește două goluri în minutele de prelungire

Ultimul meci al etapei a cincea din Liga 3, seria I, a avut loc astăzi, SCM Gloria Buzău – Ştiinţa Miroslava, echipe ce au acelaşi obiectiv ca SC Oţelul Galaţi, obţinerea promovării.

La pauză, conduceau oaspeţii (0-1), iar apoi  Gloria  a întors scorul, într-un mod deloc surprinzător ţinând cont de antecedentele din primele etape, ajungând să conducă cu 2-1 din două penaltiuri acordate într-un interval de numai patru minute (57 şi 60). În minutul 75, SCM Gloria Buzău s-a distanţat la 3-1 şi părea desprinsă în câştigătoare, mai ales că intrase în min. 90 cu acest scor. Însă, ce s-a întâmplat în prelungiri a fost uluitor: Ştiinţa Miroslava a redus din diferenţă în minutul 90+3, iar la ultima fază, în min. 90+5, a reuşit incredibilul, Adrian Viorică marcând cu capul pentru 3-3. Ironic, cei mai mulți dintre buzoienii veniți să asiste la partidă părăsiseră deja arena din Crîng încă de la 3-1 pentru Gloria.

Și antrenorul oaspeților a fost oarecum surprins de evoluția scorului. Viorel Frunză a declarat la sfîrșitul partidei că elevii săi merită punctul obținut, chiar dacă nimeni din tabăra moldovenilor nu mai spera la remiză. Fostul internațional moldovean a declarat că punctul obținut în Crîng se datorează fotbalului bun prestat de Miroslava dar și divinității.

Cum Oţelul a învins sâmbătă, 1-0 în deplasare, pe Bucovina Rădăuţi, echipa gălăţeană conduce în clasament cu 13 puncte, având acum un avans de două puncte faţă de SCM Buzău. Gloria pierde și cea de-a doua treaptă a podiumului, în detrimentul grupării CSM Focșani

 

Articolul precedentArgint pentru Ovidiu Ionescu la Campionatele Europene de Tenis de Masă de la Alicante
Articolul următorAnchetă pentru dezastrul de la Stațiunea de Cercetare Pomicolă Cândești