Percheziții la indivizi care își căutau victimele pe site-ul burselor de transport

perchezitii_medicina_bucuresti_59013900
Percheziții, marți dimineață, în orașul Buzău. Vizată de descinderi este o grupare acuzată de înșelăciune, fals și uz de fals.
Este vorba despre indivizi care își căutau victimele pe site-ul burselor de transport și care în decursul a șapte luni de activitate infracțională au provocat un prejudiciu estimat în această fază a anchetei la 60.000 lei.”
Marți dimineață, ofițeri din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice efectuează trei percheziții domiciliare într-un dosar cu mai multe părți vătămate, în care sunt derulate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals.Faptele au fost comise în perioada septembrie 2019- ianuarie 2020 prin interpunerea pe site-ul burselor de transport în locul transportatorilor/ cumpărătorilor și deturnarea sumelor de bani în contul unor societăți fantomă.Prejudiciul este estimat la acest moment la peste 60 000 lei.”
, transmite inspector principal Anne Marie Vrapciu de la Biroul de Relații cu Presa al IPJ Buzău.Potrivit anchetatorilor, în acest dosar sunt vizate mai multe persoane, care foloseau metoda cunoscută ca ”metoda intermediarului”. Acestea găseau pe diverse site-uri persoane care căutau servicii de transport şi apoi căutau o firmă pe bursele de transport, dându-se drept clienţi. Odată ce obţineau de la firma reală de transport de pe bursa transportatorilor o factură pentru plata serviciilor solicitate, editau factura, schimbând contul în care ar fi urmat să fie viraţi banii pentru serviciul prestat cu contul unei societăţi fantomă. Mai departe, serviciile de transport către clientul real erau prestate de firma fantomă, costul acestora ajungând însă în contul fictiv, nefiind fiscalizaţi.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










