Handbaliștii de la HC 2012 au reușit o remiză admirabilă, 23 la 23,  cu Steaua București

Penultima etapă a sezonului regulat a adus la Buzău una dintre cele mai titrate echipe ale handbalului românesc, Steaua București. Grație unei evoluții de excepție și a aportului publicului, pe toată durata partidei, buzoienii s-au ridicat la înălțimea adversarei și au reușit o remiză, 23 la 23.

Partida a început în nota de dominare a buzoienilor, care au condus aproape în permanență, cu două goluri. Steliștii au revenit și au reușit să încheie primul mitan la egalitate, 11 la 11.

În repriza a doua, steliștii au forțat și păreau că au reușit să-și adjudece toate cele trei puncte, în minutul 42, cînd beneficiau de un avantaj de 4 goluri, 19 – 15. Forcingul buzoienilor a dat peste cap planurile oaspeților, HC egalînd in extremis, în minutul 55, 21 la 21.

Ultimele cinci minute puteau înclina balanța în favoarea ambelor competitoare, atît Steaua cît și HC conducînd pe rînd. Bucureștenii au egalat la 23 în minutul 59 iar Lupii puteau da lovitura decisivă cu 20 de secunde înainte de final, dar au trimis mingea în bară.

Etapa viitoare, înainte de ultimul meci din play-out, HC 2012 va evolua în deplasare, la Călărași, cu Dunărea.

Articolul precedentViceprimarul Andrei Neder a demisionat
Articolul următorSubstanțe suspecte descoperite asupra unor tineri din Buzău