Starea de alertă va fi prelungită din nou pentru încă o lună! Comitetul Național pentru Situații de Urgență a luat deja această decizie miercuri. Ce relaxări și ce restricții vor fi valabile timp de 30 de zile.

Comitetul Național pentru Situații de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art.1 – Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.02.2021.
Art.2 – Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARSCoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 12.02.2021, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexă la prezenta.
Art.3 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Guvernul urmează să aprobe Hotărârea nr. 8 din 10.02.2021 a CNSU privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, conform procedurii.

Ultima Hotărâre a CNSU de prelungire a stării de alertă a fost luată din 13 ianaurie 2021.

România se află în stare de alertă de aproape un an, după cele 60 de zile de stare de urgență declarată la izbucnirea epidemiei de coronavirus în primăvara anului 2020. După starea de urgență declarată din 16 martie 2020 au urmat relaxările dispuse din 15 mai 2020, în stare de alertă.

În următoarele 30 de zile este puțin probabil să avem noi măsuri de relaxare, astfel că restricțiile deja existente vor fi menținute.

Potrivit Realitatea PLUS, autoritățile sunt îngrijorate de evoluția epidemiei de COVID-19, nu din cauza unei creșteri a numărului de infectări, incidența fiind în scădere, cât de transmiterea noii tulpini britanice de coronavirus în comunitate.

Nu numai noua tulpină constituie un motiv de alertă pentru autorități, ci și deschiderea școlilor, care este atent monitorizată de la începutul acestei săptămâni, au asigurat guvernanții. 

RESTRICȚIILE impuse prin Decizia CNSU. Declarația pe proprie răspundere rămâne

CNSU a decis miercuri menținerea restricțiilor deja valabile.

Se consideră necesară menținerea interdicțiilor privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, cu câteva excepții.

De asemenea, CNSU propune menținerea interdicției de circulație în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

Totodată se menține și interdicția de circulație în toate localitățile, pentru toate persoanele, în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00-05.00.

CNSU propune menținerea organizării de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor măsuri:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstraţiei;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

La verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

ÎNCHIDERI temporare ale unor puncte de trecere a frontierei: 

Potrivit Hotărârii CNSU, este propusă menținerea închiderii temporare, totale sau parțiale, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:

– la frontiera româno-ungară: Carei, județul Satu Mare
– la frontiera româno-bulgară: 
a) Lipnița, județul Constanța;
b) Dobromir, județul Constanța;
c) Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă).
– la frontiera României cu Republica Moldova: Rădăuți-Prut, județul Botoșani;
– la frontiera româno-sârbă:
a) Moldova Nouă, județul Caraș-Severin;
b) Vălcani, județul Timiș;
c) Stamora-Moravița, județul Timiș – feroviar (cu excepția traficului de  marfă);
d) Lunga, județul Timiș;
e) Foeni, județul Timiș. 

 

Articolul precedentCOD GALBEN de vreme rece în toată țara!
Articolul următorAcțiunea TRUCK & BUS desfășurată de polițiștii buzoieni