Solidaritate cu persoanele rănite în tragedia de la Crevedia. Sute de oameni au venit încă de la primele ore la Centrul de Transfuzii București.

Centrul s-a deschis încă de la ora 6:00, iar până la ora 9:00 donaseră sânge 200 de persoane. Alte 50 se află la rînd, ceea ce face ca timpul de așteptare să fie ceva mai mare decât într-o situație normală.

Autoritățile au lansat un apel pentru donare de sânge, în urma exploziilor de la o stație GPL din Crevedia, soldate cu zeci de răniți, majoritatea cu arsuri grave.

Mai multe centre de transfuzie sanguină din țară funcționează duminică, în regim de urgență, pentru a fi alături de cei răniți în incidentul de la Crevedia.

Donatorii sunt așteptați de urgență să doneze la următoarele centre de transfuzie sanguină:

Bacău: 08:30 – 13:00
București: 07:30 – 13:30
Timișoara: 07:30 – 13:30
Reșița: 08:00 – 15:00
Buzău: 07:30 – 14:00
Pitești: 08:00 – 13:00
Brașov: 07:30 – 13:00
Teleorman: 07:30 – 13:30
Dâmbovița: 07:00 – 13:30
Olt: 08:30 – 12:00
Hunedoara: 08:00 – 12:00
Brăila: 08:00 – 12:00
Iași: 07:30 – 13:00
Mureș: 08:30 – ultimul donator
Cluj: 09:00 – 13:30
Sibiu: 09:00 – 13:00

De asemena, MAI a anunțat descheierea unei linii telefonice speciale unde se pot afla informații despre starea victimelor.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) înfiinţează o linie telefonică specială pentru persoanele care caută informaţii despre victimele exploziilor produse la o staţie GPL din Crevedia. De asemenea, directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină București, Doina Goșa, face apel către oameni să meargă duminică să doneze sânge.

Oamenii pot suna la numerele de telefon 0212069397 şi 0212069398, dacă intervin probleme medicale în urma exploziilor sau dacă caută informaţii despre rude sau cunoştinţe afectate de explozii.

De asemenea, directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină București, Doina Goșa, face apel către oameni să meargă duminică să doneze sânge.

 

Articolul precedentCulisele Statului Paralel – Gabriela Firea rupe tăcerea după scandalul care a zguduit toată România
Articolul următorÎncă o victimă a exploziei din Crevedia. O femeie cu peste 90% arsuri pe corp a murit