În perioada minivacanţei, poliţiştii rutieri au acționat pentru depistarea şi scoaterea din trafic a conducătorilor auto care s-au urcat la volanul mașinilor după ce au consumat alcool sau alte substanţe psihoactive.

Aparatele etilotest au indicat consumul de alcool în 16 situații. În cazul a 8 șoferi, alcooltestul a înregistrat valori sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, așa că șoferii s-au ales cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

În cazul altor 8 șoferi depistați băuți la volan s-a impus întocmirea de dosare penale. Cea mai mare valoare a alcoolemiei – 2,13 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost înregistrată în cazul unui tânăr de 29 de ani, din Ruşeţu, care a fost depistat în timp ce conducea autoturismul pe o stradă localitatea de domiciliu. Șoferul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii au mai întocmit alte 6 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehiul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, dar și conducererea pe drumurile publice a unui vehicul cu permis de conducere suspendat.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentMinor de 13 ani deposedat de o sumă de bani de doi adolescenți
Articolul următorDouă cutremure la ARAD, în mai puțin de o oră