Joi, 18 mai a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Buzău au fost sesizați, prin apel la 112, despre faptul că într-un imobil din municipiul Buzău, un bărbat s-ar fi blocat în locuință și amenință că se va arunca de la etaj.

De îndată, la fața locului s-au deplasat polițiști, împreună cu un negociator din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, precum și jandarmi din cadrul IJJ Buzău, la acel moment bărbatul amenințând că își va face rău folosind un cuțit. 

Înainte de eveniment, bărbatul ar fi bătut-o pe concubina sa, iar femeia s-a refugiat în incinta unei bănci din apropiere, iar angajații instituției bancare au sunat la 112. Când au apărut polițiștii bărbatul a fugit în casă și s-a încuiat în apartamentul de la etajul 1 și apoi a amenințat că se va sinucide.

”Negociatorul a intervenit procedural pentru detensionarea situației, reducerea nivelului de anxietate și stabilirea unui echilibru între planul emoțional și rațional al bărbatului, astfel că, în urma discuțiilor purtate cu acesta, bărbatul în vârstă de 33 de ani a fost convins să renunțe la gest.

Totodată, din cercetări s-a stabilit că persoana în cauză a avut un conflict familial, în care ar fi agresat-o fizic pe concubină.

De asemenea, având în vedere aspectele constatate, în conformitate cu prevederile Ordinul MAI nr. 146/2018, privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică, s-a procedat la evaluarea situației de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului, emițându-se ordin de protecție provizoriu.

Având în vedere starea bărbatului, acesta a fost  transportat la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie” a precizat subcomisar de poliție Ane-Mari Vrapciu, purtător de cuvânt al IPJ Buzău.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentActivități preventive în cadrul programului “Violența nu este soluția!”
Articolul următorDe la începutul anului echipa pirotehnică a ISU Buzău a gestionat cincisprezece misiuni de asanare teritoriu de muniție rămasă neexplodată