La secțiile COVID ale Spitalului Județean Buzău astăzi dimineață nu mai era niciun loc liber, nici la Terapie Intensivă, și nici în secțiile unde sunt îngrijiți pacienții pozitivi cu forme moderate sau mai grave de boală.

În secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Buzău toate cele 14 paturi sunt ocupate, iar doi dintre pacienți sunt intubați. Toate cele 68 de locuri din secțiile de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase sunt de asemenea ocupate. În zona tampon sunt internați 16 pacienți pozitivi, iar în UPU erau 7 persoane care așteaptau cu tratament să se elibereze un loc pentru a fi internate pe secție.       

Situația este similară și la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat unde în afara problemelor legate de numărul mare de bolnavi și de numărul mic al specialiștilor mai e și o altă problemă: un medic ginecolog și un medic de Medicină Internă s-au infectat cu coronavirus și sunt acasă, în izolare. La acest spital sunt internaţi 121 de pacienţi.

Pe ATI sunt doar patru gărzi luna aceasta pentru că este un singur medic şi nu mai poate face faţă atât activităţii curente din secţie, cât şi gărzilor. Dintre cei doi pneumologi unul este în concediu. Funcţionăm cu un singur pneumolog şi cu un infecţionist. Pe linia de gardă Obstretică Ginecologie sunt probleme pentru că doi medici sunt în izolare. Au rămas doar doi medici şi la fel, nu se pot acoperi toate gărzile. Astăzi este prima zi când nu avem pacienţi intubaţi. Secţiile de Boli Infecţioase, Cardiologie, PNO şi medicală sunt arhipline. 

DSP Buzău face demersuri pentru a transforma spitalul de la Nehoiu în unitate pentru tratarea pacienților pozitivi la coronavirus.

Specialiștii din Direcția de Sănătate Publică au evaluat situația spitalului și au trimis concluziile la Instituția Prefectului, care urmează să trimită documentul la Ministerul Sănătății, care va decide dacă spitalul de la Nehoiu va fi transformat sau nu în spital COVID.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentCULISELE PUTERII | Miron Mitrea: „Nu a fost o întâmplare ce s-a întâmplat la Foișor. Cred că a fost aranjament”
Articolul următorVlad Voiculescu, protagonistul unui scandal care dă foc coaliției – Culisele statului paralel, ora 18:00