Secretariatului General USR PLUS a anunţat, joi, repornirea sistemului de vot pentru alegerea preşedintelui partidului, după ce procesul a fost întrerupt în cursul zilei de miercuri.

Într-un comunicat de presă, USR PLUS subliniază că este prima dată în România când se face acest exerciţiu democratic la o asemenea dimensiune şi că 48.959 de membri USR PLUS vor putea vota electronic.

„USR PLUS este rezultatul reunirii recente a două partide, care aveau baze de date, proceduri şi criterii de menţinere/ieşire din sistem diferite. Autonomia filialelor, care este principiu de bază al nostru, a funcţionat şi acum şi a fost avut în vedere, în procesul de reunire a bazelor de date. Filialele foste USR şi foste PLUS au lucrat împreună pentru verificarea reciprocă a bazelor de date şi actualizarea lor prin intermediul contestaţiilor sau al acordurilor directe. Acolo unde nu s-au înţeles a arbitrat o Comisie Tehnică centrală organizată paritar şi, în unele cazuri, Biroul Naţional. În acest proces au apărut inerente erori de operare”, precizează sursa citată.

USR PLUS menţionează că prin protocolul de fuziune adoptat de Congres s-a decis că registrul electoral va conţine doar membrii cu cotizaţia la zi existenţi la acel moment.

„Această decizie politică a fost menită să ofere garanţia unui comportament colegial între cele două organizaţii. Însă durata lungă a procesului legal de acceptare a fuziunii şi schimbările survenite inevitabil au dus la cereri de excepţii din partea filialelor, cereri care au fost acceptate unanim de fiecare dată de Birourile Naţionale Reunite. Exemple de cereri: membri care demisionau sau se transferau trebuiau scoşi din registru. Nu toate filialele au făcut acest lucru, unele au lăsat registrul aşa cum era la acel moment, altele au făcut contestaţii individuale, om cu om, altele au dialogat şi au agreat un registru al filialei. Dintre cele care au propus acorduri şi le-au fost aprobate, unele nu le-au operat ulterior şi în baza de date naţională. Cu ocazia lansării acestui vot s-a reverificat lista acordurilor transmise către comisia tehnica şi au fost implementate în registru, urmare a deciziei unanime a BN, toate care au fost transmise la nivelul lunii iunie, conform acordului de fuziune şi regulamentului”, se arată în comunicat.

Potrivit aceleaşi surse, în cazul unei filiale judeţene, „un blocaj de comunicare a făcut să nu ajungă la Secretariatul General baza de date la zi în format procesabil cu ID-uri, realizată după verificările reciproce, şi astfel apăreau mai multe cazuri” de membri fără drept de vot.

„Am plecat la drum cu analiza a două sisteme informatice pentru vot: Zeus şi Simplyvoting. O diferenţă aparent minoră a dus la restrângerea opţiunilor avute la dispoziţie atunci când am descoperit situaţia expusă mai sus, după ce începuse votul. În platforma Zeus se pot scoate anumite adrese după începerea votului, în Simply Voting nu. Întrucât din motive de volum de votanţi doar Simply Voting a oferit disponibilitatea de a ne furniza serviciul de voting, odată luată decizia de a folosi Simply Voting nu am mai avut opţiunea de a scoate din bază în timpul votului eventuale inerente cazuri de eroare. Pentru că încrederea în procesul de vot este importantă, Biroul Naţional reunit a decis în unanimitate suspendarea, operarea modificărilor necesare şi reluarea votului”, explică reprezentanţii USR PLUS.

Miercuri, USR PLUS anunţa că alegerile interne pentru stabilirea preşedintelui formaţiunii vor fi reluate joi, după ce a fost constatată o eroare tehnică a platformei de vot, din cauza căreia şi-ar fi putut exprima opţiunea şi persoane care nu aveau acest drept. Drept urmare, perioada de vot se va prelungi cu 24 de ore, până la 23 septembrie.

În cursa pentru şefia partidului s-au înscris trei candidaţi: Dan Barna, Dacian Cioloş şi Irineu Darău. Votul se desfăşoară online, prin intermediul unei platforme securizate, în două tururi, dacă niciunul dintre candidaţi nu reuşeşte să obţină peste 50% din voturi în primul tur.

 

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentAveţi grijă cui acordați încrederea
Articolul următorCOVID-19. Restricții noi, anunțate astăzi, de Comitetul Național pentru Situații de Urgență!