În condițiile în care Primaria nu va mai subvenționa prețul gigacaloriei, prețul părților comune la blocuri se va dubla.

Primăria municipiului Buzău caută soluţii pentru blocurile în care au rămas foarte puţine apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire. Asta deoarece, potrivit unei expertize comandate de RAM, furnizorul de energie iese în pierdere livrând căldură acestor consumatori. Mai mult decât atât, foarte mult vor avea de suferit şi buzoienii care vor trebui să suporte sume duble la plata părţilor comune, odată cu dispariţia subvenţiei la căldură.

Consilieri locali municipali au votat un proiect de hotărâre pentru sprijinirea buzoienilor ramaşi printre ultimii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire şi care au posibilităţi materiale reduse. Astfel, Primăria va oferi până la 7000 de lei pentru achiziţionarea de centrale. Măsura vine ca urmare a imposibilităţii RAM de a mai suporta costurile pentru furnizarea energiei termice în astfel de cazuri.

În condiţiile dispariţiei subvenţiei la căldură, foarte mult vor avea de suferit şi colocatarii celor rămaşi la sistemul centralizat şi asta pentru că facturile pentru părţile comune se vor dubla.

Primăria municipiului Buzău, împreună cu conducerea RAM Buzău au început să caute soluţii în contextul în care Guvernul a anunţat că în acest an este foarte posibil să nu mai poată susţine financiar subvenţionarea preţului gigacaloriei distribuită către populaţie.

Articolul precedentUrs rămas captiv într-un gard la Lopătari
Articolul următorMaestrul Tudor Gheorghe concertează la Buzău