Având în vedere avertizările meteorologice de cod portocaliu și cod galben, privind fenomene de viscol și ninsori însemnate cantitativ valabile pentru județul nostru, în perioada 27 – 29 ianuarie a.c., polițiștii buzoieni au fost prezenți în trafic, pentru supravegherea, îndrumarea și controlul traficului rutier, în special pe drumurile intens tranzitate.

Aparatele radar au înregistrat 32 de autovehicule ce se deplasau cu viteze  mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 5 de conducători auto s-a luat pe lângă sancţiunea contravenţională şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele  90, respectiv 120 de zile. Cu cea mai mare viteză – 131 km/h – au fost înregistrate  autovehiculele a doi şoferi de 24 și 38 de ani, cetăţeni străini, ce rulau pe DN2E85, în localitățile Potârnichești, respectiv Poșta Câlnău.

Alte 4 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea priorității de trecere celor care aveau acest drept, pentru neprezentarea în termen de 24 de ore la sediul Poliției în urma producerii unui accident soldat doar cu pagube materiale, pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, dar și pentru nerespectarea semnificației  culorii roșii a semaforului.

Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (9), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (17),  dar şi 28 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

De asemnea, polițiștii au întocmit două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 44.000 de lei.

În contextul condițiilor de iarnă, pentru creșterea gradului de siguranță în deplasările pe drumurile publice și pentru  prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău transmit următoarele recomandări:

  • Acționarea pedalei de accelerație trebuie făcută cu moderație, mai ales atunci când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei. Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului și pe ceilalți participanți la trafic.
  • Dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea. Țineți cont că implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență.
  • Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă (între 1.305 și 2.900 de lei), și reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
  • Folosiți luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiții de vreme nefavorabilă! Curățați în permanență farurile, lămpile de semnalizare, geamurile autovehiculului, asigurați buna funcționare a ștergătoarelor de parbriz și folosiți corespunzător instalația de ventilație-climatizare!
  • În condițiile unui trafic aglomerat, precipitațiile (sub formă de lapoviță sau ninsoare), precum și vântul puternic, pot determina apariția unor blocaje rutiere temporare. Păstrați-vă calmul, nu uitați de politețea rutieră și nu blocați intersecțiile. De asemenea, nu vă angajați în depășirea coloanelor de autovehicule.
  • Nu folosiți telefonul fără dispozitive de tip ,,mâini libere” și nu vă urcați la volan obosiți sau sub influența alcoolului ori a substanțelor cu efect psihoactiv!
  • Pentru pietoni recomandăm să sporească atenția, să evite pe cât posibil folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului sau în condiții de vizibilitate redusă și să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor. De asemenea, nu vă îngustați câmpul vizual cu articole de vestimentație voluminoase și traversați prin locurile permise, după ce vă asigurați că șoferii au observat intenția de a traversa și fără a vă grăbi, pentru ca aceștia să aibă timpul necesar pentru a opri în condiții de siguranță.

 

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentDirectorul ROMARM, Gabriel Țuțu și fostul selecționer, Victor Pițurcă, reținuți de procurorii DNA
Articolul următorDSP Buzău a transmis primăriilor din județ recomandări privind gripa aviară