SCM Gloria Buzău a reișit să câștige cu 40-36 meciul din Sala ”Romeo Iamandi” din Buzău, în fața celor de la SCM Universitatea Craiova, în etapa a 20-a din Liga Florilor. Cu această victorie, dar și ajutată de rezultatul meciului de la Brăila, în Care Gloria Bistrița a câștigat în fața Dunării Brăila, echipa lui Daniel Anca a urcat pe locul 4 și speră că va juca și în sezonul următor în Cupa EHF. Chiar dacă este măcinată de accidentări, echipa buzoiană a reușit să înscrie 40 de goluri, un record în acest sezon, în fața celor de la Craiova.

Craiova a condus o singură dată la Buzău, când a deschis scorul în minutul 1, apoi buzoiencele s-au desprins și aveau 4 goluri la jumătatea primei reprize, iar în minutul 27 diferența de pe tabela de marcaj a ajuns la 8 goluri, scor 21-13. La pauză Buzăul a condus cu 6 goluri, scor 22-16.

După pauză, Craiova a început mai bine și a strâns scorul, apropiindu-se la 3 goluri în minutul 35, 23-20, apoi la două goluri, 24-22 în minutul 38. Gloria s-a distanțat la 5 goluri în minutul 43, după un gol marcat de Czeczi, 29-24. Cu 10 minute înaintea finalului gazdele s-au distanțat la 6 goluri, scor 34-28. până spre final diferența s-a menținut la 5-6 goluri, iar la finalul celor 60 de minute de joc scorul a fost 40-36. 

Pentru SCM Gloria Buzău au marcat: Blazevic -10 goluri, Ilyina -10, Keita -7, Czeczi -6, Moroianu -3, Burlachenko -1, Iuganu -1, Petrovic -1, Prkacin-1. Batinovic a avut 13 intervenții reușite în poarta buzoiencelor. Au mai jucat: Nenezic, Kelemen, Zamfirescu.

În etapa a 21-a SCM Gloria Buzău va juca în deplasare, la Minaur Baia Mare. 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentServiciile secrete, dinamitate de Rareș Bogdan: „Eu nu pot fi compromis. Îmi fac tot felul de scenarii. Inventează arestarea mea ca să-mi închidă gura!”
Articolul următorPoliţiştii buzoieni în dialog cu preşcolari şi şcolari.