În ziua de 25 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au sesizat din oficiu privind săvârșirea de infracțiuni la regimul armelor și munițiilor de către un utilizator al unui cont în mediul online.

Poliţiştii au demarat verificările specifice conform competenţelor, în urma postării unei filmări în care un tânăr efectuează un foc de armă în plan vertical cu un pistol susceptibil a fi supus autorizării.

Cu ocazia verificărilor efectuate, utilizatorul a fost identificat ca fiind un buzoian în vârstă de 19 ani, iar în urma depistării acestuia poliţiştii au stabilit că arma utilizată este un pistol din categoria armelor neletale, supuse autorizării. Totodată, arma a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.

Faţă de tânăr, poliţiştii efectuează cercetări, sub coordonarea parchetului, pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă neletală fără drept.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentCARAVANA ANTIMAFIA. Ceasul penalilor ticăie! Anca Alexandrescu și echipa „Culisele Statului Paralel” descind joi în județul Tulcea
Articolul următorVideo: Lucrări la Siriu pentru consolidarea versantului