Rezultatele de la examenul de Evaluare Națională 2021 s-au afișat pe evaluare.edu.ro

În județul Buzău s-a înregistrat o singură medie de 10.00, față de 15 anul trecut. Următoarele două medii după cea maximă sunt de 9.87 și au fost obținute de un elev de la școala din Siriu și de altul de la Școala George Emil Palade. De asemenea, două medii de 9.85 sunt ale unor elevi de la școlile 1 și 11 din municipiu.

Din 2918 elevi înscriși s-au prezentat la ambele probe 2663, iar 2016 au obținut medii peste 5.00.

Acestea sunt notele inițiale de la examen, care intră în calculul mediei de admitere la liceu, dacă nu sunt modificate după procedura de contestații.

Cum caut notele și media la Evaluare Națională 2021

Fiecare elev trebuie să introducă codul primit de la școală, pentru a vedea notele pe care le-a obținut la examenele de Evaluare Națională 2021.

Contestaţiile pot fi depuse marţi (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi miercuri (în intervalul orar 8,00 – 12,00), acestea putând fi transmise şi prin mijloace electronice.

„Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora”, a precizat Ministerul Educaţiei.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi afişate duminică, 4 iulie.

Absolvenţii învăţământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, programată în perioada 5 – 12 iulie, precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie).

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentGalerie foto: Persoană dispărută de la domiciliu. Salvatorii o caută în râul Buzău
Articolul următorFoto: Un poliţist din cadrul IPJ Buzău, multipremiat al maratoanelor de bicicletă, a participat la evenimentul organizat de Asociaţia „Cu bicicleta departe”