În urma calculelor făcute de Direcția de Sănătate Publică, rata de infectare în localitatea Largu a depășit 3/1.000 de locuitori. Se pare că la nivelul comunei Largu, în ultimele 14 zile, rata de infectare a ajuns la 4,02/1.000 de locuitori. Ca urmare a acestei creșteri îngrijorătoare, Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a dispus luarea următoarelor măsuri:
– purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise;
– organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;
– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum şi desfăşurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
– activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unităţi de cazare este permisă doar persoanelor cazate în cadrul acestor unităţi;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
În alte 3 comune – Valea Râmnicului, Florica şi Cernăteşti, ratele de infectare au trecut pragul de 1,5/1.000: 1,64/1000, 1,63/1000, respectiv 1,69/1000. Drept urmare, au fost luate o serie de măsuri:
– organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum şi desfăşurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 6:00 – 23:00;
– activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 6:00 – 23:00;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
– măsurile stabilite vor fi aplicate pentru o perioadă de 14 zile de la data adoptării hotărârii, cu evaluare la finalul acestei perioade.
Sursa: Realitatea de Buzau