Raluca Ecaterina Alexandru numită secretar general al Prefecturii Buzău

Raluca Ecaterina Alexandru numită secretar general al Prefecturii Buzău
Numirea este pentru 6 luni
Instituția Prefectului Județul Buzău are un secretar general, funcție ce va fi exercitată, pentru o perioadă de 6 luni, de Raluca Ecaterina Alexandru, în urma unei decizii adoptate de Guvern și publicată, joi seara, în Monitorul Oficial.
În vârstă de 39 de ani, a absolvit Facultatea de Științe Juridice – Secția Drept din cadrul Universității ”Valahia” din Târgoviște și are un Master în specializarea Administrație Publică Europeană, la aceeași Universitate.
Raluca Ecaterina Alexandru se afla deja în Instituția Prefectului, prin detașare, unde era consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4, la Corpul de Control al Prefectului. Anterior, ea a mai deținut funcții publice, printre care și ce de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului Dăncilă. Raluca Ecaterina Alexandru a fost consilier juridic, avocat, președinte-director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate și adjunct al Avocatului Poporului. Pentru funcția de secretar general în cadrul Instituției Prefectului, Alexandru a fost propusă de PSD.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 17:53 - Donald Trump refuză invitația României la Summitul B9 de la București. Ce mesaj a transmis președintele american
- 16:50 - Tensiuni după incidentul TurkStream: Serbia respinge acuzațiile lui Orbán privind implicarea Ucrainei
- 14:35 - Iranul anunță că nu va negocia cu SUA sub ultimatumurile lui Donald Trump. ”Am formulat propriile noastre cerinţe”
- 14:27 - Președintele Franței va veni în România, la începutul lunii mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News










